Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

România intenţionează reluarea exporturilor de produse tradiţionale pe piaţa braziliană

traditionale-1
Autorităţile române intenţionează reluarea exporturilor de produse tradiţionale pe piaţa braziliană, în special cele de vagoane de călători şi marfă, echipamente pentru utilaj petrolier şi componente auto, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Ministerul Economiei.

Contractele de export au determinat o creştere a exporturilor româneşti pe piaţa braziliană cu 124% în 2011 şi cu 23,19% în primele 11 luni ale anului 2012 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit, marţi, cu ambasadorul Republicii Federative a Braziliei la Bucureşti,
Raymundo Santos Rocha Magno. Discuţiile au abordat modalităţile de sprijinire a operatorilor economici români pentru valorificarea oportunităţilor oferite de potenţialul economiei Braziliei şi complementarităţii economiilor celor două ţări, prin organizarea de vizite, misiuni economice şi participarea la târguri internaţionale.
Oficialul brazilian a confirmat disponibilitatea autorităţilor ţării sale pentru actualizarea şi completarea cadrului juridic bilateral, organizarea primei sesiuni a comisiei mixte, susţinerea proiectelor operatorilor economici din cele două ţări. Totodată, a recomandat contactarea autorităţilor statelor federale care implementează proiecte proprii de dezvoltare, cum este exemplul statului Bahia, care are în curs de dezvoltare infrastructura de transport. Acest proiect poate fi o oportunitate pentru realizarea în Brazilia a montajului de vagoane de călători cu utilizarea de componente şi subansamble produse de industria românească.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus