Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

APIA: Se apropie termenul scadent pentru încărcarea în sistemul infromatic Granturi IMM a rapoartelor de progres

blogEntryTopperMinisterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), reaminteşte beneficiarilor Măsurii 1 - Microgranturi în domeniul agroalimentar, că se apropie termenul scadent pentru încărcarea în sistemul informatic Granturi IMM, secţiunea IMM RECOVER, a rapoartelor de progres însoţite de documentele justificative.

Termenul de depunere a rapoartelor de progres este de 90 de zile calendaristice, termen ce curge de la data încasării sumelor cuvenite în contul bancar al fiecărui beneficiar, se arată într-un comunicat remis luni.
Nedepunerea rapoartelor de progres în termen sau după expirarea celor 90 de zile, utilizarea incorectă totală sau parţială a ajutorului financiar acordat sau depunerea raportului de progres cu informaţii/documente lipsă, va conduce implicit la recuperarea ajutorului financiar acordat sub formă de microgrant cu dobânzile datorate de la data plăţii până la data recuperării/rambursării sumei.
Toate documentele justificative care au stat la baza efectuării cheltuielilor şi care urmează a fi încărcate în IMM Recover de către aplicanţii eligibili ai Măsurii M1, vor purta sintagma "decontat din microgrant", asumată prin semnătura beneficiarului (facturi/ordine de plată/extras de cont/etc.).
Cheltuielile efectuate din microgranturi trebuie să fie în legătură cu activităţile/subactivităţile codului CAEN pentru care s-a solicitat finanţare.
Această măsură a fost implementată de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în parteneriat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin Centrele judeţene APIA şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus