Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

APIA a încheiat două noi convenţii cu Intesa Sanpaolo Bank

intesa-1
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Intesa Sanpaolo Bank au semnat două noi convenţii pentru continuarea finanţării beneficiarilor programelor derulate prin APIA, se arată într-un comunicat al băncii, remis miercuri.

“Finanţările sunt acordate în lei şi sunt în sumă de până la 90% din suma calculată pe baza adeverinţelor eliberate de către APIA. Beneficiarii acestor credite APIA pot fi persoanele juridice, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, cât şi persoanele fizice ce deţin Adeverinţe de Înregistrare Fermier emise de APIA şi care respectă condiţiile de eligibilitate specifice produsului”, se arată în comunicatul citat.
Potrivit comunicatului, pentru acest credit garanţia principală o reprezintă sumele care urmează a fi încasate de fermieri de la APIA şi care vor constitui principala sursă de rambursare a creditului. Atât creditul acordat, cât şi contravaloarea dobânzilor şi comisioanelor urmează a fi restituite băncii la momentul încasării sumelor de la APIA.
Intesa Sanpaolo Bank le oferă întreprinzătorilor din sectorul agricol atât credite pentru activitatea curentă (linia de credit "Recolta", creditul agricol de primăvară sau de toamnă, alte credite acordate în parteneriat cu APIA şi FGCR), cât şi credite de investiţii pentru achiziţia de teren agricol, maşini şi echipamente agricole, de sisteme de irigaţii sau de co-finanţare a proiectelor din fonduri structurale derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
“Pentru aceste produse bancare, clienţii au la dispoziţie modalităţi de rambursare flexibile, ţinând cont de sezonalitatea specifică domeniului agricol, şi pot beneficia de garanţia FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural) şi FNGCIMM (Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii)”, se mai spune în comunicat.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus