Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Olt: Primele tranzacţii cu cereale la Bursa din Corabia se vor derula în primăvara anului 2014

cereale-2
Primele tranzacţii la Bursa de Cereale din Corabia se vor derula în primăvara anului viitor, a declarat joi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu.

El a menţionat că, deocamdată, se lucrează încă la elaborarea statutului societăţii comerciale ce va administra activitatea Bursei de Cereale din Corabia. În cursul acestei veri, Consiliul Judeţean Olt a încheiat un parteneriat cu Bursa Română de Mărfuri şi Consiliul Local Corabia pentru a putea administra împreună Bursa de Cereale din Corabia, obiectiv construit cu fonduri europene nerambursabile.
"Acum se lucrează încă la elaborarea regulamentului de funcţionare, dar în primăvara anului viitor, 2014, vor avea loc primele tranzacţii cu cereale la Bursa din Corabia", a indicat Marius Oprescu.
Potrivit vicepreşedintelui CJ Olt, angajaţii bursei, precum şi agenţi economici din judeţ vor fi instruiţi în domeniul activităţii bursiere printr-un proiect de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria aflat acum în implementare.
Bursa de cereale în oraşul Corabia este un proiect în valoare de 1,9 milioane de euro, derulat de CJ Olt şi finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional. Obiectivul proiectului este în principal cel de încheiere a unor tranzacţii cu cereale, studierea pieţelor de cereale şi fixarea preţurilor la produsele agricole.

Construcţia imobilului în care va funcţiona Bursa de Cereale Corabia a fost finalizată în decembrie 2012 şi ulterior clădirea a fost dotată cu echipamente.
Oportunitatea investiţiei a fost determinată de lipsa unei pieţe organizate pentru comercializarea cerealelor în Olt şi în judeţele limitrofe, a căror producţie agricolă este predominant una de cereale.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus