Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

CE: Fructele şi legumele, alimentele cu cel mai mare grad de urmărire în siguranţa alimentară europeană

legume-2
Fructele şi legumele reprezintă categoria de alimente cu cel mai mare grad de urmărire a circulaţiei (trasabilitate) în comerţul intracomunitar, în interiorul sistemului de alertă la frontieră sau de respingere la vamă, a declarat, joi, Dana Simion, şef Unitate Direcţia Sănătate şi Protecţia Consumatorilor a Comisiei Europene (DG-SANCO).

“După cum se poate constata din Raportul anual pe 2012 al Direcţiei, fructele şi legumele, cu un total de 716 acţiuni, reprezintă categoria cu cel mai mare grad de urmărire în Uniunea Europeană. Pe locul doi se află peştele şi produsele de peşte, cu 373 de acţiuni. Urmează nucile şi alunele, produsele din nuci şi alune şi seminţele, cu 329 de acţiuni, şi carnea şi produsele din carne, cu 289 de acţiuni. De asemenea, 289 de acţiuni au privit urmărirea materialelor de contact alimentar, care pot dăuna sănătăţii consumatorilor”, a arătat Dana Simion.
Aceasta a spus că legislaţia comunitară în domeniu a fost revizuită, iar principalele modificări privesc consolidarea legislaţiei, simplificarea acesteia, prioritizarea intervenţiei UE şi transparenţa.

“Revizuirea legislaţiei aduce avantaje la nivelul categoriilor de consumatori, cetăţeni, operatori şi procesatori. Avantajele privesc un mai bun control privind sănătatea cetăţenilor şi animalelor împotriva bolilor ce se pot transmite la om, printr-un control al riscurilor mai eficient, o mai bună protecţie a plantelor, o mai bună protecţie a peisajelor, a grădinilor publice şi private, utilizarea redusă a pesticidelor, emiterea paşaportului fitosanitar de către fermier, după obţinerea avizelor necesare, acordarea de compensaţii financiare sporite şi scutirea majorităţii agricultorilor de la taxe, în cazul controalelor oficiale. Avantajele îi privesc şi pe operatorii economici, prin regruparea pieţelor, crearea unui registru comun şi emiterea unui singur document de certificare care sa combine paşaportul fitosanitar şi eticheta oficială. Procesatorii vor beneficia şi ei prin armonizarea conceptului de zonă protejată, acre va fi aliniat cu conceptul de zonă liberă. De asemenea, va introdus conceptul de bonus-malus, pentru operatorii care respectă normele. Organismele modificate genetic nu fac parte din revizuirea acestui act legislativ”, a explicat oficialul european.
Propunerea privind reforma industriei agroalimentare a fost aprobată de Comisia Europeană, în luna mai, acest an, iar prin revizuirea directivei, din 1.500 de pagini s-a ajuns la 500 de pagini, prin compactizarea legislaţiei din anumite sectoare.
“Nu s-a renunţat la prevederi, prin revizuirea legislaţiei, ci mai multe directive vor fi introduse într-un regulament. Actele de bază nu mai cuprind toate detaliile tehnice, ci numai detaliile de bază, iar detaliile tehnice vor fi incluse în legislaţia suplimentară”, a precizat Dana Simion.

Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti a organizat o sesiune de informare intitulată "Animale, Plante, Controale oficiale: Norme mai inteligente pentru produse mai sigure", în care a prezentat pachetul de măsuri destinat să consolideze aplicarea standardelor în materie de sănătate şi de siguranţă pentru întregul lanţ agroalimentar din Europa.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus