Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Sălaj: 20 de localităţi şi circa 1.000 de hectare de teren afectate de inundaţii

inundatii-2
Un număr de 20 de localităţi şi circa 1.000 de hectare de teren agricol din Sălaj au fost afectate de inundaţiile produse ca urmare a precipitaţiilor din ultima perioadă, potrivit datelor prezentate miercuri de prefectul Ionel Ciunt, în cadrul unei întâlnirii cu primarii din Sălaj privind situaţiile de urgenţă.

"Sunt afectate 20 de localităţi, nouă unităţi administrativ teritoriale - comune, 12 gospodării inundate, sunt 20 de locuinţe afectate de o alunecare de teren, la Vârşolţ, trei kilometri de drum comunal afectat, un pod, patru podeţe, o punte pietonală - este vorba de puntea peste râul Someş, din comuna Gâlgău, opt hectare afectate de alunecări de teren între Crasna şi Marin, 786 de hectare de teren arabil inundat, 152 de hectare de păşuni inundate şi trei obiective economice "foarte importante" - distilerii", a precizat prefectul.
Acesta a menţionat că pagubele produse de inundaţii sunt deja evaluate pe teren de o comisie tehnică, în vederea stabilirii unor eventuale despăgubiri pentru persoanele afectate.
"Începând de ieri (marţi - n.r.) se deplasează în comunele afectate o comisie tehnică ce face o evaluare a pagubelor produse de inundaţii. După întocmirea unui raport al pagubelor, vom obţine viza Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi materialul respectiv îl vom transmite către Ministerul Afacerilor Interne, în vederea acordării de despăgubiri", a adăugat sursa citată.
Întâlnirea de miercuri a avut ca scop instruirea primarilor din judeţ cu privire la managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii şi secetă, la ea fiind prezenţi, alături de şefii administraţiilor locale, reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Sălaj şi membri ai Comitetului Judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă.
Primarilor le-a fost înmânat şi prezentat "Manualul primarului" privind managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii şi secetă.

Potrivit directorului SGA Sălaj, Cristian Crişan, manualul cuprinde o sinteză a actelor normative privind situaţiile de urgenţă şi este structurat pe trei secţiuni, respectiv măsuri preventive, operative şi de reabilitare.
Ionel Ciunt a primit, la rândul său, un "Manual al prefectului" privind situaţiile de urgenţă.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus