Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Agricultorii trebuie să producă "mai mult şi mai bine" pentru a face faţă cererii mondiale de alimente

alimente-3
Organizaţiile europene ale producătorilor agricoli COPA-COGECA susţin utilizarea celor mai bune metode în agricultură pentru a putea produce o cantitate mai mare de alimente, folosind însă mai puţine resurse, în condiţiile în care se preconizează o creştere cu 60% a cererii alimentare la nivel mondial până în 2050.

"Agricultorii europeni au fost nevoiţi să reducă cu 36% cantitatea de îngrăşăminte utilizată. Acest lucru este inacceptabil. Agricultorii nu vor mai putea produce alimentele pe care şi le doresc consumatorii europeni. Constatăm semne promiţătoare în sectorul energetic, pe fondul utilizării de către anumiţi agricultori a energiei regenerabile, de exemplu a biogazului, ca sursă de electricitate. Trebuie să lansăm o abordare similară şi în ceea ce priveşte nutrimentele. Dacă dorim să facem faţă cererii alimentare tot mai mari la nivel mondial, trebuie să producem mai mult şi mai bine, dând dovadă de mai mult spirit inovator la nivelul exploataţiei agricole", a declarat, miercuri, Arnaud Petit, directorul departamentului Produse de bază şi comerţ din cadrul COPA - COGECA, la o conferinţă organizată în cadrul târgului 'Săptămâna Verde' de la Berlin.
Potrivit unui comunicat al Federaţiei Pro Agro, membră a organizaţiei COPA COGECA, în momentul de faţă, 842 milioane de persoane se confruntă deja cu foamea cronică, iar cererea de produse alimentare este în creştere. "Provocarea căreia trebuia să îi facem faţă este aceea de a produce mai multe alimente pe baza unei cantităţi mai mici de resurse, dând dovadă de eficienţă şi spirit inovator. Accesul la nutrimente este esenţial. Dacă îngrăşămintele sunt folosite în mod corespunzător, ele le vor asigura agricultorilor o productivitate mai mare, iar consumatorilor securitatea aprovizionării, toate acestea cu un impact de mediu cât mai redus. Agricultura de precizie este unul dintre vectorii creşterii ecologice", menţionează Pro Agro.
Un studiu recent al Comisiei Europene a arătat că ar trebui folosită o cantitate de două ori mai mare de îngrăşăminte pentru a asigura o cantitate suficientă de alimente până în 2050. Cu toate acestea, UE a abolit utilizarea unui număr mare de produse fitosanitare, fără o bază ştiinţifică în acest sens, chiar şi în circumstanţele în care nu existau soluţii alternative, fapt care a dus la scăderi ale producţiei cu până la 30%.

COPA COGECA este forumul tutelar al Pro Agro şi una dintre cele mai mari şi mai active organizaţii în reprezentarea intereselor la Bruxelles. Organizaţia acoperă 25 de sectoare agricole şi tratează probleme precum viitorul PAC, negocieri comerciale, analize economice, probleme non-alimentare, implementarea reformei PAC, pieţele mărfurilor agricole, etc.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus