Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Achim Irimescu (MADR): Avem în vedere măsuri care să încurajeze asocierea producătorilor pentru a avea forţă la negocieri

fermieripecamp
Ministerul Agriculturii are în vedere măsuri care să încurajeze asocierea producătorilor pentru a avea mai multă forţă la negocieri, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

“Marea problemă cu care se confruntă IMM-urile în agricultură este aceea că ei nu pot să asigure ritmic, pentru supermarketuri, cantităţile necesare de produse agroalimentare. Atunci noi avem în vedere inclusiv măsuri care să încurajeze asocierea producătorilor pentru a avea mai multă forţă la negocierea pe lanţul alimentar. Şi aici menţionez sectorul laptelui unde în cazul crizei din sector în anii 2008 - 2009, deşi preţul la producător a scăzut cu peste 40%, la consumator s-a înregistrat o reducere de 11%, diferenţa revenind procesatorilor şi comercianţilor”, a spus Irimescu în cadrul în cadrul conferinţei “SOS-IMM-urile! Ce reprezintă IMM-urile pentru economia României”.
Secretarul de stat a mai declarat că acest aspect este foarte important şi chiar Comisia Europeană a adoptat un pachet pentru încurajarea contractualizării, încurajarea transparenţei pe lanţul alimentar, pe lanţul laptelui, acolo unde să se poată vedea cât câştigă fiecare participant la lanţul alimentar astfel încât să fie încurajaţi producătorii agricoli.
Oxygen Events organizează marţi, la sediul Băncii Naţionale a României (BNR), o conferinţă pe tema IMM-urilor - “S.O.S. IMM-urile! Ce reprezintă IMM-urile pentru economia României”, care continuă seria evenimentelor din ciclul “România, încotro”.

La eveniment vor participa Maria Grapini, ministrul IMM-urilor, Turismului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale, Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti şi CEO BCR Pensii.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus