Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Olt: Circa 6.000 de hectare de culturi agricole afectate în proporţie de peste 70% de grindină

grindina-1
Aproximativ 6.100 de hectare de culturi agricole situate în sudul judeţului Olt, în localităţile Giuvărăşti şi Izbiceni, au fost grav afectate de căderile de grindină din cursul serii de joi, au anunţat vineri reprezentanţii autorităţilor locale.

Un raport preliminar, în urma ploilor, a vântului puternic şi căderilor de grindină din seara precedentă, prezentat de Instituţia Prefectului Olt, arată că în localitatea Giuvărăşti grindina a afectat 20 de locuinţe ale căror acoperişuri sau tencuieli exterioare au fost deteriorate, dar şi aproximativ 1.200 de hectare de culturi agricole, solarii şi livezi, iar la Izbiceni au fost afectate 800 hectare cultivate cu grâu, 2.300 hectare cu porumb, 1.500 de hectare de culturi de floarea-soarelui, 140 hectare cu legume de câmp, 200 hectare de păşuni, 10 hectare cu orz, 10 hectare de rapiţă şi 15 hectare cu orz şi ovăz.
Primarul comunei Giuvărăşti, Cătălin Imireanu, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în timp ce daunele produse locuinţelor sunt uşoare şi acoperişurile şi tencuielile pot fi reparate rapid de proprietari, pagubele produse culturilor agricole sunt mari.

"Practic, culturile de grâu arată ca şi cum ar fi fost treierate, grâul nu se mai vede, a fost distrus, la fel şi celelalte culturi de câmp, solariile au folia ciuruită şi legumele sunt rupte, în livezi pomii nu mai au fructe. Într-o livadă grindina a fost aşa de puternică încât a doborât şi graurii. Sunt la tot pasul grauri morţi", a relatat primarul Cătălin Imireanu.
Prefectul Eugen Ionică a convocat vineri Grupul de Suport Tehnic din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru analiza situaţiei existente în acest moment şi luarea de urgenţă a măsurilor ce se impun.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus