Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

MADR: Sprijin financiar de 150 de milioane de euro pentru atenuarea efectelor generate de pandemie

blogEntryTopperMinisterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat ghidul Măsurii 21 privind acordarea unui sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor pentru atenuarea efectelor generate de pandemia de Covid-19, fondurile disponibile fiind de 150 de milioane de euro.

Potrivit MADR, măsura va fi lansată în data de 25 septembrie şi va fi activă până la 23 octombrie 2020.
"Având în vedere că fermierii din România au fost afectaţi într-un mod fără precedent de consecinţele pandemiei de COVID-19, reprezentanţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în urma consultărilor avute cu asociaţiile de fermieri, au făcut eforturi pentru a lansa în cel mai scurt timp posibil, o măsură extrem de utilă şi care va sprijini fermierii din sectorul zootehnic - bovine, ovine - caprine şi pe cei din sectorul de legume-fructe şi cartofi", se arată într-un comunicat al MADR remis miercuri.
Ministerul îşi propune ca fermierii să poată accesa cât mai uşor fondurile puse la dispoziţie, iar acest sprijin să fie unul echitabil.
Măsura 21 "Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza Covid-19" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 are în vedere atenuarea efectelor generate de pandemia de Covid-19 în special în ceea ce priveşte producţia primară, iar acţiunile pentru compensarea pierderilor producătorilor primari în sectorul agricol vor contribui la restabilirea echilibrului economic, în special la nivelul sectorului agricol.
Sesiunea de depunere a cererilor de sprijin pentru măsura 21 se va desfăşura în perioada 25 septembrie - 23 octombrie 2020.
"Cererile de sprijin temporar cu caracter excepţional aferente sectoarelor bovine, ovine/caprine, legume-fructe şi cartofi, însoţite de documentele generale şi specifice, pot fi depuse la centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti sau transmise prin fax, poştă sau format electronic scanat prin e-mail,cu condiţia asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.
Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri.

Sursa: AGERPRES

Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus