Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Daniel Constantin: România şi Republica Moldova pot redeveni, împreună, grânarul Europei

daniel-constantin-4
România şi Republica Moldova pot redeveni, împreună, grânarul Europei, prin colaborarea în domeniul agricol, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic de la Chişinău.

“Prin colaborarea în domeniul agricol, România şi Republica Moldova pot redeveni, împreună, grânarul Europei. Prin facilităţile oferite de statutul de membru al Uniunii Europene, România şi-a îmbunătăţit masiv performanţa în domeniul agricol, lucru care se va întâmpla şi pe parcursul anilor următori. Acest lucru s-a văzut anul trecut nu doar din punctul de vedere al producţiei agricole a României ci şi prin deschiderea pe care ţări importante, precum China, au manifestat-o faţă de sectorul agricol românesc. Dacă România are aceste oportunităţi, de ele poate beneficia şi Republica Moldova”, a precizat Daniel Constantin.
De asemenea, ministrul Agriculturii a evidenţiat în cadrul reuniunii că priorităţile de dezvoltare rurală şi măsurile de intervenţie aferente PNDR 2014-2020 sunt în strânsă corelare cu priorităţile de dezvoltare identificate la nivelul Acordului de Parteneriat pentru România şi vizează asigurarea unei abordări unitare între nevoile specifice pentru dezvoltare rurală şi cele naţionale.
Ministrul a mai subliniat că acest eveniment este unul foarte important în promovarea prosperităţii statelor partenere, în realizarea cu succes a unui real schimb de informaţii şi bune practici pentru atingerea dezideratului comun de a asigura o dezvoltare agro-alimentară durabilă şi un mediu rural modernizat şi atractiv pentru generaţiile tinere.
În ceea ce priveşte principalele provocări cu care se confruntă agricultura şi mediul rural, Constantin a afirmat că unul dintre cele mai importante lucruri îl constituie existenţa unei politici clar formulate, care să ofere predictibilitate şi uşurinţă în implementare, discutată şi agreată cu mediul de afaceri, mediul academic şi de cercetare.
Pentru perioada 2014-2020, din analiza nevoilor elaborată pentru viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală al României s-au identificat ca principale provocări: restructurarea fermelor, în special a celor mici şi mijlocii în ferme orientate către piaţă; reînnoirea generaţiilor în exploataţiile agricole; modernizarea continuă a sectorului de procesare; dezvoltarea infrastructurii de bază şi a serviciilor în zonele rurale şi crearea de locuri de muncă în mediul rural.
Totodată, Daniel Constantin a subliniat faptul că atenuarea efectelor schimbărilor climatice constituie una dintre preocupările permanente ale ministerului.
Şeful MADR şi-a manifestat disponibilitatea de a împărtăşi colegilor din ţările participante la eveniment experienţa României în ceea ce priveşte elaborarea politicilor şi consultările cu mediul privat, organizarea instituţională, implementarea standardelor. De altfel, şi România, la rândul său, are de învăţat din experienţa celorlalte state, pentru ca împreună cu acestea să poată fi puse bazele unei agriculturii performanţe în regiune, cu consecinţe benefice asupra investiţiilor şi creşterii schimburilor comerciale.

Ministrul român al Agriculturii a participat joi la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic pe tematica agricultură şi dezvoltare rurală, care a avut loc la Chişinău şi la care au luat parte responsabilii pentru agricultură din statele membre ale UE, Republica Armenia, Republica Belarus, Georgia, Republica Moldova şi reprezentanţi ai Comisiei Europene.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus