Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Achim Irimescu: Am condiţionat intrarea băncilor pe partea de plăţi directe de acordarea de credite pentru beneficiarii pe dezvoltarea rurală

roni-2
Oficialii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au condiţionat intrarea băncilor pe partea de plăţi directe, unde nu există riscuri, de acordarea de credite beneficiarilor de proiecte pe dezvoltare rurală, a declarat, joi, secretarul de stat în MADR, Achim Irimescu.

El a explicat că a avut o discuţie cu reprezentanţii băncilor cărora le-a atras atenţia asupra faptului că sectorul agricol din România nu este de neglijat, în condiţiile în care 15 miliarde de lei au fost transferaţi în agricultură, prin intermediul MADR.
"Până acum, băncile nu s-au aplecat asupra agriculturii. Eu am chemat la minister toate băncile şi le-am spus că nu pot să nu ia în serios ministerul, dacă ţin cont de faptul că, din 2007 şi până în prezent, prin MADR, s-au transferat în agricultură şi în mediul rural nu mai puţin de 6 miliarde de lei din bugetul naţional şi nouă miliarde de lei fonduri europene. Deci, 15 miliarde. Sunt sume care nu pot fi neglijate de bănci şi sper eu ca de data asta să atragem băncile lângă noi. Mai mult, am avut o discuţie cu băncile şi am condiţionat intrarea lor pe partea de plăţi directe, unde nu există riscuri, de acordarea de credite pentru beneficiarii pe dezvoltare rurală. Probabil că vor fi doar maximum 5-6 bănci care pot să vină şi cu o dobândă redusă", a explicat reprezentantul MADR, într-o conferinţă dedicată fondurilor europene.
În context, Irimescu a subliniat că o cauză complexă care a dus la o absorbţie redusă a fondurilor europene a reprezentat-o dificultatea asigurării cofinanţării de către beneficiarii programului.
"Asta este o mare problemă, pe care am ridicat-o inclusiv la nivelul Bruxelles-ului, la nivel de consiliu de miniştri, pentru că, în opinia mea, se creează o concurenţă neloială. Francezul şi neamţul au dobândă la împrumut de 3 - 4% în agricultură, în timp ce românul între 12 - 15%. Fiind pe aceeaşi piaţă, este clar că nu putem avea condiţii identice. Eu am cerut chiar, dar din păcate nu am fost susţinut, crearea unui fond de creditare egal la nivelul Uniunii Europene. Atunci când statul român dă un ajutor pentru agricultură, imediat este judecat pentru ajutor de stat nepermis şi este penalizat de Comisia Europeană. Dar, în cazul în care un fermier român ia un credit cu o dobândă de 12 - 15%, iar neamţul cu 3%, nimeni nu vede discrepanţa. Deci, problema cofinanţării este clar cea mai mare pe care o întâmpină beneficiarii noştri", a precizat acesta.

Potrivit lui Achim Irimescu, anul trecut au fost anulate proiecte în valoare de 300 de milioane de euro, pentru că beneficiarii nu au avut bani de cofinanţare.
"Ei aveau contractul făcut de trei ani, dar nu aveau nici măcar o plată efectuată. Mai este un factor psihologic. Cine începe un proiect în perioadă de criză, deja îşi pune întrebarea dacă duce proiectul la bun sfârşit, efectuează vreo plată sau renunţă din prima zi", a subliniat el.
Irimescu a dat ca exemplu faptul că România a avut pe SAPARD o condiţie introdusă în acordul multianual de finanţare ca timp de cinci ani de la terminarea investiţiei beneficiarul să aibă profit şi să nu înregistreze datorii.
"A venit criza şi a trebuit să închidem o mulţime de unităţi din industria alimentară, ceea ce este o tragedie. Facem demersuri acum, scrisori de la ministrul Agriculturii la comisarul Cioloş, să anulăm această cerinţă, care nu mai are nimic de-a face cu realitatea'', a arătat secretarul de stat.

În încheiere, acesta a afirmat că, în principiu, MADR nu va avea probleme în a absorbi fonduri europene în următoarea perioadă de programare, cu condiţia luării unor măsuri, precum reducerea birocraţiei, orientarea către acele măsuri cu cele mai mari şanse de a dezvolta mediul rural şi a obţine valoarea adăugată cea mai mare, dar şi modificarea comportamentului funcţionarilor.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus