Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Porumbul cu aflatoxină sechestrat în Dolj, impropriu consumului uman; poate fi utilizat în hrana animalelor

porumb1
Cantitatea de 11.000 de tone de porumb sechestrată de DSV Dolj la finele lunii martie din depozitele societăţii Cerealcom Dolj pe motiv că ar fi contaminată cu aflatoxină este improprie consumului uman, însă poate fi utilizată în hrana animalelor sau în fabricarea bioetanolului, a declarat miercuri directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj, Andrei Butaru.

"Rezultatul celei de-a treia analize efectuate la Laboratorul Naţional de Referinţă a arătat că porumbul avea un conţinut de aflatoxină B1 de 6,05 micrograme pe kilogram, iar aflatoxina totală era de 10,49 micrograme pe kilogram, în condiţiile în care limita maximă admisă pentru a putea fi utilizat în consumul uman este de 5 micrograme. Porumbul poate fi însă utilizat în hrana animalelor sau pentru fabricarea bioetanolului. Noi am trimis toate documentele agentului economic şi am ridicat sechestrul asupra întregii cantităţi de porumb", a spus Andrei Butaru.
Şeful DSVSA Dolj a afirmat că au fost respectate toate procedurile legale pe această alertă, fiind efectuate trei analize în laboratoare diferite.
"Prima analiză a fost efectuată în laboratorul nostru, unde a ieşit o concentraţie mult mai mare de aflatoxină, de 21,9 micrograme pe kilogram, iar cea de-a doua probă, cea de opinie, a fost efectuată de agentul economic, acesta având dreptul să facă analiza la orice laborator acreditat din ţară. În acest caz rezultatul a fost negativ, conţinutul de aflatoxină fiind 0%. Astfel, am decis să facem o analiză la Laboratorul Naţional de Referinţă unde rezultatele au arătat că porumbul poate fi utilizat doar în hrana animalelor sau pentru fabricarea bioetanolului, nu şi în consumul uman", a adăugat şeful DSVSA Dolj.

La finele săptămânii trecute, patronul Cerealcom Dolj SA, Mihai Anghel, a anunţat că va acţiona în instanţă DSVSA Dolj şi va cere daune de un milion de euro pentru că în urma sechestrului a înregistrat pierderi financiare şi de imagine.
Mihai Anghel susţine că este un abuz ceea ce a făcut DSVSA Dolj pentru că întreaga cantitate de porumb pe care o deţinea în silozuri nu era destinată consumului uman, ci doar pentru furaje, însă din cauza acestui scandal a pierdut un contract de export de 25.000 de tone din cauza acestei probleme.
"Ne vom adresa instanţei pentru că suntem de părere că s-a făcut un abuz. Noi am înregistrat pierderi financiare şi de imagine din cauza acestui sechestru pe cele 11.000 de tone, în condiţiile în care noi oricum nu vindeam porumb pentru consumul uman ci doar pentru hrana animalelor, iar acum rezultatele arată tocmai acest lucru respectiv că pot să îl folosesc în acest scop. Nu cred că este normal ca autorităţile veterinare să anunţe rezultatele în presă şi pe urma să trimită documentele agentului economic. În ceea ce priveşte ridicarea sechestrului noi încă nu am primit niciun proces verbal", a declarat miercuri Mihai Anghel.
În data de 28 martie, la un eveniment pe teme de agricultură, proprietarul societăţii doljene anunţa că autorităţile veterinare i-au sechestrat o cantitate de 30.000 de tone de porumb pe motiv că ar fi contaminată cu aflatoxină, solicitând clarificări şefului ANSVSA şi ministrului Agriculturii, prezenţi la eveniment. Acesta a cerut autorităţilor ca problema aflatoxinei să se transfere de la producătorii şi procesatorii de lapte şi carne către producătorii de cereale din România.
Ulterior, patronul Cerealcom Dolj a revenit şi a afirmat că numai 8.000 de tone de porumb au fost puse sub sechestru. După o serie de informaţii contradictorii anunţate presei, autorităţile au ieşit la declaraţii, dar nu înainte de a se pune la punct în legătură cu alerta din sistem şi cu cantitatea de cereale sechestrată.

Ministrul Agriculturii a precizat că în cazul societăţii Cerealcom Dolj nu este vorba de o cantitate atât de mare de porumb sechestrată în silozuri pe motiv că ar avea aflatoxină, ci doar de 11 tone de porumb, cantitate confirmată şi de preşedintele Autorităţii Veterinare, dar şi de proprietarul societăţii doljene, şi care în final era de 11.000 de tone.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus