Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Legea privind măsuri de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole extravilane şi cea referitoare la zilieri, promulgate de Băsescu

teren-5
Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri mai multe decrete, printre care şi pe cele de promulgare a Legii privind măsuri de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole extravilane şi a celei care permite minorilor de 15 şi 16 ani să presteze activităţi necalificate cu caracter ocazional, însă numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Băsescu a semnat miercuri decretul “pentru promulgarea Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului” şi pe cel “privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, precum şi pentru modificarea Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat”.
De asemenea, şeful statului a semnat şi decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului general de poliţie Costică Silion, din Ministerul Afacerilor Interne.

Pe 11 februarie, senatorii au aprobat cererea de reexaminare transmisă Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu privind legea care stabileşte măsuri de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan, precum şi completarea legii cu un amendament prin care este eliminat articolul care făcea referire la înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.
Un alt amendament adoptat în plenul Senatului completează articolul 2 al legii, în sensul că prevederile legii se aplică: "cetăţenilor români, respectiv cetăţenilor unui stat membru al UE sau şi statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE), precum şi apatrizilor cu domiciliul în România, într-un stat membru al UE sau într-un stat care este parte la ASEE, precum şi persoanelor juridice având naţionalitatea română, respectiv a unui stat membru UE sau ASEE. Cetăţenii şi persoanele juridice aparţinând unui stat membru UE sau statelor parte la ASEE pot achiziţiona teren agricol în România în condiţii de reciprocitate".
De asemenea, a fost admis şi amendamentul operat articolului 3, potrivit căruia terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior (faţă de 20 km cum prevedea legea iniţial), precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale, pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale.

Cât priveşte legea referitoare la zilieri, în luna noiembrie a anului trecut, senatorii au adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri şi a Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat.
Astfel, minorii de 15 - 16 ani vor putea avea numai activităţi potrivite cu dezvoltarea lor fizică şi aptitudinile de care dau dovadă, fără a le fi încălcat dreptul la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus