Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Vâlcea: Peste 40 de producători agricoli participanţi în acest an la Ziua Recoltei

fermieripecamp
Peste 40 de producători agricoli vor expune, timp de trei zile, produse, în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, cu ocazia celei de a treia ediţii a manifestărilor grupate sub genericul "Ziua Recoltei", a declarat joi primarul Emilian Frâncu.

"Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul Direcţiei pentru Agricultură Vâlcea, organizează, începând de vineri, în Scuarul Mircea cel Bătrân, cea de-a treia ediţie a manifestării "Ziua Recoltei". Aproximativ 40 de producători agricoli, cifră record în comparaţie cu ediţiile precedente, s-au înscris să participe cu fructe, legume, miere, produse lactate tradiţionale, produse tradiţionale din carne, etc. Pe lângă activitatea de prezentare şi comercializare, vizitatorii târgului vor avea parte şi de un program artistic, adresat celor mari, dar şi celor mici, ai cărui protagonişti sunt Orchestra "Rapsodia Vâlceană", Fanfara "Gabriel Chaborschi" a Palatului Copiilor şi a Liceului de Arte, precum şi artiştii de la "Ancuflor"", a precizat Frâncu.
Acesta a mai adăugat că este şi o bună oportunitate de a promova potenţialul agricol al judeţului Vâlcea.

"Vâlcea este un judeţ care cunoaşte toate formele de relief, de aceea agricultura merge aici pe toate palierele ei, legumicultura specifică sudului, pomicultura din zona de deal, dar şi zootehnia specifică zonelor montane şi deluroase. Vâlcea este astfel un judeţ cu un potenţial agricol destul de mare, iar Ziua Recoltei, dincolo de a fi doar un eveniment în sine local, este şi o modalitate de face promovare şi a de a atrage investiţii serioase la acest capitol, cu precădere în agricultura ecologică", a mai spus primarul din Râmnicu Vâlcea.


Înapoi la știri
blog comments powered by Disqus