Euroferma

Emisiune pentru țărani deștepți …

Metode de prevenire și combatere a problemelor cauzate de boli, dăunători și buruieni la culturile de rapiță și cereale

Rapita-1
Suntem la început de primăvară, iar temperaturile ridicate au început să favorizeze apariția anumitor agenți patogeni, dăunători și buruieni în culturile de răpită, grâu și orz.
Compania Prutul SA vine și în această primăvară în întâmpinarea nevoilor producătorilor agricoli cu o gamă variată de produse de uz fitosanitar, care să prevină pagubele ce pot fi produse de acestea.

Dacă discutăm despre răpită, aceasta este amenințată în această perioadă de Gărgărița tulpinilor (Ceutorhynchus napi). Acest dăunător își face apariția la temperaturi de 8-9 °C, iar cel mai eficient tratament este împotriva adulților. Dăunătorul, odată ce reușește să își depună ponta, este foarte dificil de combătut. Ca mijloace chimice de combatere a acestuia, există o gamă variată de produse pe bază de lambda-cihalotrin, cipermetrin, deltametrin, alfa-cipermetrin-produse de contact sau produse cu acțiune mai îndelungată pe bază de tiacloprid.

În condițiile în care nu s-a efectuat un tratament cu fungicid în toamnă sau, în cazul în care acest tratament a fost aplicat dar se dorește o protecție continuă pentru prevenirea apariției anumitor agenți patogeni, sugerăm utilizarea unor produse pe bază de tebuconazol, protioconazol, difenoconazol, procloraz, ciproconazol, mepiquat clorura și metconazol. Aceste substanțe active măresc siguranța protecției culturii împotriva bolilor precum putregaiul alb, alternarioza, putregaiul cenușiu, dar și a altor boli care pot apărea pe parcursul perioadei de vegetație.

Nu trebuie neglijate nici buruienile care, practic, vor concura cu plantele de cultură în perioada următoare, la hrana și apa din sol. Împotriva acestora, în funcție de tipul de buruieni întâlnit , este indicat să se intervină cu produse pe bază de fluazifop-p-butil, quizalofop-p-etil, etametsulfuron-metil, clopiralid, picloram, cletodim etc.

Culturile de cereale pot prezenta simptome ale făinarii in prima fază, agent patogen ce poate fi controlat cu una din substanțele active tebuconazol,ciproconazol,procloraz,clorotalonil,propiconazol,epoxiconazol etc.

Pentru eliminarea buruienilor companiile producătoare de pesticide recomandă utilizarea erbicidelor pe bază de acid 2,4 D, bromoxinil, fluroxipir, tribenuron-metil, tifensulfuron-metil, metsulfuron-metil, diflufenican, amidosulfuron, iodosulfuron-metil-sodiu, clorotoluron etc.
Așadar, pentru ca plantele de răpită și cereale să poată beneficia de condiții optime de creștere și dezvoltare, trebuie întreținute și ținute sub observație pentru înlăturarea oricărui risc ce poate surveni pe parcursul perioadei de vegetație.
Producții mari și sănătoase putem obține aplicând o schemă de tratament potrivită, administrată corespunzător, în funcție de indicațiile producătorilor de pesticide. De asemenea, eticheta produselor este foarte importantă, deoarece conține informații extrem de utile de care fermierii trebuie să țină seama în momentul aplicării produsului pentru protecția plantelor.

******
***
Prutul, companie cu capital integral românesc, este unul dintre cei mai importanți jucători din industria de agribusiness din România și, totodată, unul dintre principalii producători de ulei vegetal din țara noastră.

Prin serviciile integrate oferite (gamă completă de semințe, ingrăsăminte și pesticide pentru toate tipurile de cultură; servicii de cartare și teledetecție; motorină; servicii agricole – arat și scarificat, aplicare de pesticide și îngrășăminte lichide, personal calificat), prin cele 5 centre regionale de depozitare inputuri în bazele proprii, distribuite la nivel național, precum și prin parteneriatele cu cei mai importanți furnizori mondiali care activează în România, compania PRUTUL SA este partenerul de încredere al producătorilor agricoli.

Înapoi la știri

blog comments powered by Disqus